endogen.ro

Hmmm ceva mai personal si deschis, gen pe fata.
Aveam o fata ce pentru mine reprezenta febletzea mea, si nu am incercat niciodata sa fiu cu ea pe principiul e prea mica si nu se implica, diferenta e mare de varsta si mentalitate noastra un pic diferita legata de astfel de relatii si evident ca erau si aai ei, care nu ar fi fost de acord.
Da stiu se observa siguranta pe mine si ca si ea ar fi vrut daca vroiam eu si totusi poate ca nu, dar eu zic ca reuseam :)).
Si-mi placea de la cum arata, la cum gandea, la atitudinea ei si chiar ne intelegeam fff bine, si ne intelegeam filmele/ideile pe care mergeam fiecare, le puteam urmari si ne si faceam placere!
M-am intalnit cu ea de curand, dupa ceva timp si am observat, ca nu e chiar asa cum imi ramasese mie in cap, de la cum arata, parca un pic mai slaba si desi zambeste tot timpul, parca nu mai e zambetul ei sincer nevinovat.
Da ati ghicit este intr-o relatie, sau din nou intr-o relatie [cred ca aceeasi care a mai dat gres o data!]dar dar dar nu ar fi asta problema, si nici nu ma intereseaza ci modul la care gandeste si ce am observat eu, si partea trista este ca aceeasi mentalitatea o regasesc la fff multe si la fff multi, FRICA DE MAI BINE, ca nu cumva sa nu iasa pe dos, si se multumeste cu mai putin, cu ceva care dupa parerea mea i-a luat si zambetul ala care-mi dadea mie sclipirea din ochi la un alt nivel, sclipirea de copil nevinovat!
Si nu-mi pare rau ca m-am reintalnit cu ea, bine, este adevarat nici bine sa o vad ca nu mai este cum o stiam, dar e ceva de bine ca am observat ca poate nu era ce voiam/imaginam/credeam si ca este si ea jos cu celelalte si nu pe piedestalul de sticla ce duce la locul 1, zona in care o incadram eu…
Poate nu am prins-o intr-o zi foarte buna, sau poate ca mi s-a parut mie, dar mai mult ca sigur nu mai era la fel!
Si o parte din mentalitatea ei imi pare foarte dubioasa, este atat de ambitioasa legata de alte lucruri si cand vine vorba de ceeaa ce o face fericita personal, cedeaza asa usor…
OARE TOTI AVEM ACESTE “CALITATI”? Aceasta este intrebarea!!!
Si daca da, nu este cumva tot din cauza fricii?
Si daca le avem cum putem fi fericiti?… cand unul din principalele motive care ne-ar face fericiti este acolo in fatza noastra dar nu luptam tocmai pentru ala, sa fie acolo in varf si sa fie al nostru, de teama esecului …
Si complacerea in anumite situatii sau teama, nu ne face mai nefericiti?
Viata e prea scurta sa nu ne bucuram de ea si sa nu incercam, nu[asa curcula o vorba prin popor…]?
Prefer sa lupt sa incerc non-stop, decat sa nu gust din ea, din fericire, din iubire, din pasiune, din hobby-uri asa cum sunt ele, sau cum le-am vazut/imaginat eu decat sa stau undeva chiar si la cativa milimetrii de a atinge inceputul la ce-mi doream, pe principiul, nu exista sau daca dau cu piciorul la ceva bun si nu gasesc mai bun, sau ma multumesc cu atat!
Eu nu ma multumesc prea des si nicimacar prea rar cu atat!
NU MA MULTUMESC, NU ATAT VREAU - VREAU MULT MAI MULT! MULT MAI MULT!! TOT!