NU MA MULTUMESC,… MULT MAI MULT!
Hmmm ceva mai personal si deschis, gen pe fata.
Aveam o fata ce pentru mine reprezenta febletzea mea, si nu am incercat niciodata sa fiu cu ea pe principiul e prea mica si nu se implica, diferenta e mare de varsta si mentalitate noastra un pic diferita legata de astfel de relatii si evident ca erau si aai ei, care nu ar fi fost de acord.
Da stiu se observa siguranta pe mine si ca si ea ar fi vrut daca vroiam eu si totusi poate ca nu, dar eu zic ca reuseam :)).
Si-mi placea de la cum arata, la cum gandea, la atitudinea ei si chiar ne intelegeam fff bine, si ne intelegeam filmele/ideile pe care mergeam fiecare, le puteam urmari si ne si faceam placere!
M-am intalnit cu ea de curand, dupa ceva timp si am observat, ca nu e chiar asa cum imi ramasese mie in cap, de la cum arata, parca un pic mai slaba si desi zambeste tot timpul, parca nu mai e zambetul ei sincer nevinovat.
Da ati ghicit este intr-o relatie, sau din nou intr-o relatie [cred ca aceeasi care a mai dat gres o data!]dar dar dar nu ar fi asta problema, si nici nu ma intereseaza ci modul la care gandeste si ce am observat eu, si partea trista este ca aceeasi mentalitatea o regasesc la fff multe si la fff multi, FRICA DE MAI BINE, ca nu cumva sa nu iasa pe dos, si se multumeste cu mai putin, cu ceva care dupa parerea mea i-a luat si zambetul ala care-mi dadea mie sclipirea din ochi la un alt nivel, sclipirea de copil nevinovat!
Si nu-mi pare rau ca m-am reintalnit cu ea, bine, este adevarat nici bine sa o vad ca nu mai este cum o stiam, dar e ceva de bine ca am observat ca poate nu era ce voiam/imaginam/credeam si ca este si ea jos cu celelalte si nu pe piedestalul de sticla ce duce la locul 1, zona in care o incadram eu…
Poate nu am prins-o intr-o zi foarte buna, sau poate ca mi s-a parut mie, dar mai mult ca sigur nu mai era la fel!
Si o parte din mentalitatea ei imi pare foarte dubioasa, este atat de ambitioasa legata de alte lucruri si cand vine vorba de ceeaa ce o face fericita personal, cedeaza asa usor…
OARE TOTI AVEM ACESTE “CALITATI”? Aceasta este intrebarea!!!
Si daca da, nu este cumva tot din cauza fricii?
Si daca le avem cum putem fi fericiti?… cand unul din principalele motive care ne-ar face fericiti este acolo in fatza noastra dar nu luptam tocmai pentru ala, sa fie acolo in varf si sa fie al nostru, de teama esecului …
Si complacerea in anumite situatii sau teama, nu ne face mai nefericiti?
Viata e prea scurta sa nu ne bucuram de ea si sa nu incercam, nu[asa curcula o vorba prin popor…]?
Prefer sa lupt sa incerc non-stop, decat sa nu gust din ea, din fericire, din iubire, din pasiune, din hobby-uri asa cum sunt ele, sau cum le-am vazut/imaginat eu decat sa stau undeva chiar si la cativa milimetrii de a atinge inceputul la ce-mi doream, pe principiul, nu exista sau daca dau cu piciorul la ceva bun si nu gasesc mai bun, sau ma multumesc cu atat!
Eu nu ma multumesc prea des si nicimacar prea rar cu atat!
NU MA MULTUMESC, NU ATAT VREAU - VREAU MULT MAI MULT! MULT MAI MULT!! TOT!
July 20th, 2010 at 8:04 pm
Nu cred ca avem toti acele “calitati” ca ceva fix. Cred ca unii oameni le au mai mult, altii mai putin, la fel cum cred ca ele sunt defecte atunci cand ne lasam foarte mult prinsi in ele si uitam sa ne vedem nevoile noastre, fericitirea nostra, idealurile, etc. Dar ele pot deveni si calitati daca cedam si cu cap si cu inima si ramanem totusi constienti de ceea ce suntem.
Intr-adevar ele se pot manifesta din diferite motive pentru fiecare: se pot manifesta din cauza fricii cum ai spus si tu si cred ca e vorba mai mult de frica de a trai independent sau din cauza unor sentimente prea puternice, din cauza unei/unor nesigurante personale, etc, toate ducand de fapt la o forma de slabiciune care face omul sa se complaca intr-o situatie chiar daca nu e ceea ce-si doreste cu adevarat. E pacat ca oamenii nu inteleg ca inainte de a te baga intr-o relatie sau in orice altceva, trebuie sa te cunosti bine pe tine insuti, sa iti cunosti si calitatile si defectele, limitele si extremele…tre sa te stii…si apoi sa stii ce vrei…
Cat despre teama de esec, ea exista, dar daca stam mereu sa ne gandim la esec, am ajunge sa nu mai facem nimic. De-asta consider ca cei mai de succes oameni indiferent pe ce plan vor sa progreseze sunt oamenii curajosi. In viata nimic nu e sigur, dar cand nu incerci e posibil sa-ti ramana un gol, un fel de “cum ar fi fost daca”, iar cand incerci, chiar daca nu-ti iese intotdeauna cum vrei sau deloc, macar ti se umple inima de bucurie ca ai avut curaj si ai facut tot ce ai putut (vorba vine): ai incercat si asta te face mandru de tine!
Sa te complaci in ceva (job,relatie,prieteni,etc) care nu te face pe deplin fericit, te face clar trist in timp. Iti pierzi din stralucirea ochilor incet incet, pana o pierzi de tot si daca nu te trezesti si spui stop!…cu atat mai greu o mai regasesti apoi. In acelasi timp in ceea ce priveste relatiille cred ca poti sa pierzi mult mai multe prin complacere, incepand de la identitate pana la prieteni, depinde de fiecare.
In legatura cu nevoia de a avea tot la modul de TOT, eu ma gandesc ca e vorba de nevoia de a avea TOT in sensul de tot ce reprezinta pentru fiecare tot. Cu siguranta sunt de acord ca nu trebuie sa te multumesti cu ceva doar crezand ca nu poti mai bine si nici cu ceva ce crezi ca nu ti se potriveste. Trebuie sa fie ceva ce pe tine sa te multumeasca si sa te tot multumeasca pana nu te mai saturi. In principiu, la modul general nu sunt de acord cu faptul de a nu incerca mai mult daca nu esti multumit. Intr-adevar exista frica, exista obstacole exista multe, dar daca am gandi liber, de fapt viata in sine e oricum nesigura prin simplul fapt ca se numeste viata si ca exista si moarte. De fapt nimic nu e sigur si atunci de ce ne-ar mai fi frica?
Eu cred ca daca vrem ceva cu adevarat putem face sau incerca, daca avem suficienta tarie de caracter si mai ales daca stim in linii mari si mici macar ce vrem, putem. Prin asta spun tot: trebuie sa credem in noi si in idealurile noastre! Iar apoi trebuie sa credem in noi independenti in primul rand, pentru ca restul oamenilor poate vin si poate si pleaca, unii poate raman, insa tot nu e sigur, doar tu ca EU esti sigur ca existenta in viata ta si daca nu credem in noi insine , ramanem slabi atat pentru noi, cat si pentru altii, dar mai ales pentru noi si e trist.
Asa ca eu te incurajez…vrei mai mult, o sa ai mai mult..lupta, crezi si pastreaza-ti viziunea vie, dar nu uita sa nu pleci cu ochii inchisi spre mai mult.
July 20th, 2010 at 10:04 pm
wow! cool! aaaaa wow… ai deviat un pic ………………. mai mult uneori:))
si ai dus-o unde voiai tu desi am si zis la inceput ca un subiect “ceva mai personal si deschis, gen pe fatza.” deci nu trebuia generalizat..in principiu cand nu te contrazici sunt de acord… :))
July 22nd, 2010 at 12:28 pm
Aaa…pai da..ceva personal si pe fata, dar care are si niste chestii generale de care m-am si legat, iar apoi le-am generalizat si mai mult;)). Nu cred ca strica niste completari generale in nici un subiect. Cat despre lucrurile care sunt strict personale, dar pe fata nu le-am comentat pentru ca nu cred ca sunt eu in masura sa vorbesc despre ele, asa ca acum poate intelegi ca de-asta am ales sa vb de lucruri general valabile, iar subiectul m-a provocat:).Aaaa…si…nu stiu daca vad bine, dar vad bine si e bine….vad un “sunt de acord” intr-un context unde apare si in principiu si cand nu ma contrazic…e ok:)..haha..progresam=))
July 25th, 2010 at 9:29 am
nu cred..ci mai mult las-o asa! ca nu ai prins ideea si unde bateam!:))
July 25th, 2010 at 7:20 pm
Nu..nu o sa ma opresc doar pentru ca-mi spui tu asta:))…fara nici un argument..cum nu am prins ideea? nu cred!cred ca nu stii unde glumesc, unde vorbesc serios..si in plus nu conteaza daca esti sau nu de acord cu ce spun eu si nici invers. Nu e un battle intre cine are dreptate. Sunt doar niste opinii exprimate liber (in scris), intr-un subiect care e perceput de fiecare intr-un fel si fiecare subliniaza idei asa cum le creaza si cum le exprima, asa cum considera si asa cum vrea. Daca deviaza…deviaza, daca asta vrea, asta face, daca nu, continua firul, dar daca judeca, argumenteaza.